Eveniment

Eveniment:
Cupa Potaissa la pescuit la crap, un succes răsunător!

Așa cum am anunțat într-o ediție anterioară a acestei publicații, în Ungaria, la Ozetanya, s-a desfășurat prima ediție a Cupei ”Potaissa” la pescuit la crap, o competiție care s-a bucurat de mult succes, dacă ar fi să ne luăm după reacțiile post-eveniment ale participanților.Competiția desfășurată în perioada 23-27 iunie a fost organizată de asociația turdeană ”Potaissa Crap Club”, al cărei președinte este Lucian Papiu. Acesta ne-a declarat, după întoarcerea din Ungaria: ”Ne bucurăm că am reușit să organizăm în condițiile cele mai bune o competiție de o importanță destul de mare în rândul pescarilor la crap. Dovadă stau echipele participante, echipe titrate, formate din pescari cu mare experiență competițională, care știu ce înseamnă organizarea unei competiții de pescuit la crap. Faptul că s-au arătat mulțumiți, chiar surprinși de frumusețea competiției, în cadrul căreia noi am introdus câteva premii inedite, ne face să fim mulțumiți și optimiști în ceea ce privește organizarea unor competiții viitoare”, ne-a spus Lucian Papiu, președintele Asociației Potaissa Crap Club.

Potrivit organizatorilor, captura totală înregistrată în cadrul concursului a depășit 10 tone de crap, stabilind și un nou record al bălții la 96 de ore de pescuit: 10.871 kg. Organizatorii turdeni i-au felicitat pe toți participanții, fiecare dintre ei aducându-și aportul la stabilirea acestui nou record și doborârea celui vechi.

Faţă de alte competiţii de gen nu s-a luat în considerare doar numărul de peşti prinşi sau cantitatea, ci şi media celor mai mari cinci peşti capturaţi. Asta a contat în clasamentul general și a făcut lupta mult mai interesantă. Unii dintre concurenți au aflat de această prevedere din regulament deși le-am pus documentele necesare la dispoziție cu săptămâni înainte, dar le-a plăcut foarte mult. În plus am avut interpret pentru a ne face înțeleși în limbile participanților. Au recunoscut că nu au mai participat la un concurs așa dinamic”, a mai afirmat Lucian Papiu.

La start s-au aflat 21 de echipe din trei țări (Ucraina, Ungaria și România), fiecare echipă având în componenţă 2 sau 3 membri, competiția desfășurându-se după regulamentul de desfăşurare afişat în detaliu pe site-ul http://www.potaissacrapclub.ro/regulament-concurs.html.

La finalul concursului au fost acordate trei premii la general şi șase pe sectoare, iar fiecare concurent a primit câte o medalie de participare. La general, locul I a primi 3000 euro, locul secund – 2000 euro, iar locul al treilea 1000 de euro. Câştigătorii premiilor pe sectoare au plecat acasă cu binemeritatele cupe, dar şi cu produse din partea sponsorilor.

Şi premiul pentru captură este unul foarte important, valorând 400 de euro, el ajungând la cei care au reușit să prindă crapul care cântăreşte cel mai mult, în cazul de față echipa orădeană Ferma de Crap, cu o captură cântări 15 680 grame.

Dar iată clasamentul final al reușitei competiții, cu precizarea că după captura pe echipe, în clasament este trecută, la ”calitate”, media aritmetică a primelor cinci cele mai mari capturi ale fiecărei echipe:

1 DUDI BAITS 1………………. 916.45 kg CALITATE….. 10.58

2 DUDI BAITS 2………………. 701.70 kg CALITATE… 11.96

3 ADI SENI CARP TEAM….. 677.24 kg CALITATE …12.31

LOC 1 SECT A – CB BAITS 1 …………………..…………………525.25 kg CALITATE….12.19

LOC 2 SECT A- DANI DAN CARP TEAM…………………… 343.71 kg CALITATE…. 9.52

LOC 1 SECT B – MOLDOVAN MARIAN CARP TEAM… 542.50 kg CALITATE ….13.37

LOC 2 SECT B- SBS QRF………………………………………….. 669.18 kg CALITATE….. 9.15

LOC 1 SECT C- TATA NITU CARP TEAM………………….. 855.22 kg CALITATE…..10.38

LOC 2 SECT C-MG SPECIAL CARP 1………………………… 782.19 kg CALITATE….. 11.25

Roman Ioan, unul dintre participanți a spus despre Cupa Potaissa : ”Cel mai tare concurs la care am fost. Felicitări organizatorilor, treceți-mă de pe acum pentru concursul de anul viitor”. ” Felicitări câștigătorilor, participanților, organizatorilor și administrației lacului. Avem multe de învățat de la ei. Așteptăm următoarea ediție să bem o pălincă împreună”, le-a transmis pe unul dintre forumurile pescărești Dani Dan. Ciprian Dudilă, din Cluj Napoca, a transmis pe pagina de Facebook a asociației turdene, după concurs: ”Felicitări pentru frumoasa organizare! La cât mai multe asemenea concursuri!”

La final, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Toate felicitările pentru reușita competiției și pentru faptul că, acum, zeci de pescari au vorbit frumos despre turdeni și o competiție a lor sunt meritate de cei cinci membri ai Asociației Potaissa Crap Turda, care au depus toate eforturile necesare nu numai pe perioada competiției dar și cu luni întregi înaintea începerii primei ediții a Cupei Potaissa, la pescuit la crap: Lucian Papiu, Radu Tudor Bănete, Bottyan Alexandru, Kasa Istvan, Felix Oltean. Pentru ei a fost cel mai greu pentru că, pescari înrăiți cum îi știm, au fost obligați, de această dată să stea pe tușă, să devină arbitri intransigenți, să cântărească fiecare captură cu foarte mare atenție, tocmai pentru a nu nedreptăți pe cineva. Felicitări Asociației Potaissa Crap Club și succes în organizarea altor competiții dar și ”fir întins!” pentru concursurile în care sunt simpli… concurenți.

Articol preluat de pe turdainfo.ro